PORTALUL INSTANTELOR DE JUDECATA
Gabriel Stoian
Lovin si Asociatii
SCPA Moloman, Lazăr și Asociații
ROBERT BUCUR
Fenechiu, Savu & Asociatii
Aron, Racoviceanu & Asociatii
Remus Burciu

ANUNT

ANUNT


Institutul Naţional al Magistraturii (INM) organizează în perioada martie-aprilie 2013, în mai multe centre universitare, o pretestare având ca obiect un test de verificare a raţionamentului logic (de tipul testului ce constituie a doua probă concursului de admitere la INM şi a concursului de admitere în magistratură). Precizăm că subiectele supuse pretestării nu vor fi folosite în cadrul concursurilor de admitere la INM şi de admitere în magistratură din 2013 şi 2014.


INM organizează anual concursul de admitere la INM, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind concursul de admitere şi examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 439/15 iunie 2006 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 560 din 28 iunie 2006, cu modificările şi completările următoare. De asemenea, INM organizează anual sau ori de câte ori este necesar, concursul de admitere în magistratură, în condiţiile prevăzute de Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 279/5 aprilie 2012 şi publicat în Monitorul Oficial nr. 258 din 19 aprilie 2012, cu modificările şi completările următoare.

În cadrul celei de a doua etape a fiecărui concurs candidaţii susţin un test de verificare a raţionamentului logic, constând în verificarea capacităţii de analiză şi sinteză, prin rezolvarea unui test grilă cu 120 de întrebări dintre care 100 de întrebări punctate şi 20 de întrebări supuse pretestării în condiţii de concurs.


INM adresează studenţilor de anul III şi IV precum şi absolvenţilor facultăţilor de drept invitaţia de a se înscrie pentru participarea la această pretestare. Cererile de înscriere se depun până la data de 10 martie 2013, prin accesarea următorului link http://lsat.inm-lex.ro, pe bază de username şi parolă, alocate de INM fiecărei facultăţi, şi pe baza codului obţinut de la secretariatul facultăţii. Persoanele care doresc să se înscrie sunt rugate să se adreseze secretariatului facultăţii absolvite sau la care studiază, făcând în prealabil dovada calităţii de student sau absolvent al acesteia.

Pretestările vor avea loc la următoarele date:
- 30 martie 2013 – Timişoara – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Timişoara, Arad Lugoj şi Reşiţa;
- 30 martie 2013 – Cluj – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Cluj, Târgu Mureş si Oradea;
- 31 martie 2013 – Craiova – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Craiova, Târgu Jiu şi Râmnicu Vâlcea;
- 31 martie 2013 – Sibiu – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Sibiu, Alba Iulia şi Braşov;
- 6 aprilie 2013 – Bucureşti – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Bucureşti, Constanţa, Piteşti, Ploieşti şi Târgovişte;
- 6 aprilie 2013 – Iaşi – pentru studenţii sau absolvenţii facultăţilor de drept din Iaşi, Galaţi, Bacău şi Suceava. 
Repartizarea pe centre a persoanelor înscrise va fi publicată pe site-ul INM după expirarea perioadei de înscriere. 


Pentru rezolvarea testului nu sunt necesare cunoştinţe de drept; persoanelor care doresc să participe li se recomandă consultarea Ghidului pentru rezolvarea testelor de verificare a raţionamentului logic, postat pe site-ul INM (http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_9/det_1104/6162.pdf). De asemenea, pot să se pregătească, cu respectarea condiţiilor de concurs (timp recomandat: 60 min/secţiune), prin rezolvarea modelelor de teste postate pe site-ul INM la secţiunea „Concurs admitere INM”, în cadrul fiecărei sesiuni de concurs.            
  O modalitate de pregătire pentru testul de verificare a raţionamentului logic este aceea de a rezolva un test simulând condiţiile de concurs. Rezolvarea testului în limitele de timp stabilite ajută la aprecierea timpului necesar pentru tratarea fiecărei întrebări din cele patru secţiuni (o secţiune de gândire analitică, o secţiune de înţelegere a textului scris şi doua secţiuni de gândire logică). Testul este administrat în două etape, cu o pauză de 30 minute între etape, câte două secţiuni per etapă. 

Precizăm faptul că participarea la pretestare este gratuită şi nu reprezintă o condiţie pentru înscrierea la concursul de admitere la INM sau la concursul de admitere în magistratură.

 

 

Preluare: juridice.ro

Simona Habără
Cristina Nan
Adriana Manoli
Alin Paidiu
Mihai Rapcea
Radulescu si Asociatii
Baroul Ilfov